vineri, 27 iulie 2012

Scopul şi sfera de cuprindere a Codului fiscal

ART. 1 Scopul şi sfera de cuprindere a Codului fiscal
(1) Prezentul cod stabileşte cadrul legal pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art.2, care constituie venituri la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, precizează contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora. Prezentul cod cuprinde procedura de modificare a acestor impozite, taxe şi contribuţii sociale. De asemenea, autorizează Ministerul Finanţelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucţiuni şi ordine în aplicarea prezentului cod şi a convenţiilor de evitare a dublei impuneri.

(2) Cadrul legal de administrare a impozitelor şi taxelor reglementate de prezentul cod este stabilit prin legislaţia privind procedurile fiscale.
(3) În materie fiscală, dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului fiscal.
(4) Dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat.
(5) Orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007.
ART. 2 Impozitele, taxele şi contribuţiile sociale reglementate de Codul fiscal
(1) Impozitele şi taxele reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:
a) impozitul pe profit;
b) impozitul pe venit;
c) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
d) impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi;
e) impozitul pe reprezentanţe;
f) taxa pe valoarea adăugată;
g) accizele;
h) impozitele şi taxele locale.
(2) Contribuțiile sociale reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:
a) contribuțiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;
b) contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;
c) contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;
d) contribuțiile asigurărilor pentru șomaj datorate bugetului asigurărilor pentru șomaj;
e) contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator bugetului asigurărilor socialede stat;
f) contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, datorată de persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare.

joi, 19 iulie 2012

Ghid practic pentru divort


1.     Notiuni
v Divortul – un moment dificil

Divortul este un moment dificil in viata unui om, un moment de rascruce care cu greu poate fi trecut. De aceea este important sa se reflecteze adanc inainte de a lua o astfel de decizie si numai in cazul in care nu mai exista nici o cale de a restabili echilibrul si armonia in cadrul mariajului, este indicat sa se recurga la desfacerea casatoriei.
Asa cum incheierea casatoriei se pronunta numai prin acordul partilor, asa se face ca si pentru desfacerea casatoriei este nevoie de exprimarea dorintei oricarui sot, fiecare sot avand dreptul sa solicite acest lucru.  Asa se face ca un divort se poate pronunta:

 fara a se stabili o culpa, atunci cand se desfasoara procedura simplificata a divortului prin acord, prin cererea ambilor soti
  din culpa exclusiva a unuia dintre soti, la cererea celuilalt sot
  din culpa comuna, la cererea unuia dintre soti
  la cererea unuia dintre soti, dupa o separare in fapt care a durat cel putin 2 ani
 la cererea aceluia dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei


v Motive de divort
Codul Familiei prevede ca legamantul casatoriei se poate desface atunci cand datorita unor motive temeinice relatiile dintre soti sunt grav afectate iar continuarea casatoriei nu mai este posibila.

Codul Familiei nu specifica care sunt motivele temeinice in baza carora se poate cere desfacerea casatoriei prin divort, cu exceptia celor prevazute de articolul 38, alineatul 2.
Experienta practica judiciara a demonstrate  ca cele mai frecvente motive de desfacere a casatoriei sunt:
·         Infidelitatea conjugala
·         Actele violenta si injuriile grave
·         Parasirea domiciliului conjugal de catre unul dintre soti
·         Viciul betiei
·         Starea sanatatii ce face imposibila continuarea casatoriei
·         Existenta unor nepotriviri de ordin fizic ce afecteaza raporturile conjugale

v Tipuri de divort

I. Divort de comun acord

Divortul de comun acords reprezinta varianta cea mai scurta, facila si eleganta modalitatea de a incheia o casatorie.
Conditii ce trebuiesc indeplinite pentru a putea divorta de comun acord:
Ø  pana la data cererii de divort a trecut cel putin 1 an de la data incheierii casatoriei;
Instanta va respinge actiunea daca cerere de divort prin acordul partilor se va introduce mai devreme de 1 an.
Ø  sa nu existe copii minori rezultati din casatorie(nu dintr-o alta casatorie)
In cazul divortului prin comun acord nu se administreaza probe cu privire la motivele de divort, nu se audiaza martori, casatoria se incheie fara a se stabili cui apartine culpa. Hotararea obtinuta prin pronuntarea divortului prin acordul partilor este definitiva si irevocabila in ceea ce priveste solutia divortului.

II. Divort din motive temeinice

Daca divortul nu poate fi prin acordul comun al partilor, atunci unul dintre soti (reclamantul) va inainta o cerere de divort instantei competente impotriva celuilalt sot (parat). Paratul poate formula si el cerere de divort.
Conditii necesare pentru a se pronunta divortul din motive temeinice:
  • Existenta unor motive temeinice
  • Acestea sa fi vatamat grav raporturile dintre soti
  • Continuarea casatorie sa nu fie posibila

II a. Divort din culpa comuna

In cazul in care conditiile prevazute de Codul Familiei pentru divort prin acord (de exemplu exista copii minori rezultati din casatorie) iar sotii sa fie de acord asupra tuturor aspectelor importante incluse in cererea de divort, precum:
  • Incredintare copii
  • Nume dupa divort
  • Pensie de intretinere
In aceasta ipoteza, sotii vor putea cere desfacerea casatoriei prin divort din culpa comuna, si vor solicita ca probe, acte si un martor comun.

II b. Divorta din culpa exclusiva a unuia dintre soti

In situatia in care nu este posibil divortul prin acord sau divortul din culpa comuna, reclamantul va trebui sa dovedeasca cu probe atat culpa paratului cat si faptul ca raporturile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate iar continuarea casatoriei nu este posibila. In cazul divortului din culpa exclusiva a unui sot se vor audia martori si se vor folosi ca probe inscrisuri sau alte mijloace.

v  Partajul bunurilor
Partajul bunurilor comune obtinute in timpul casatoriei se poate face concomitent cu divortul, daca cei doi soti solicita acest lucru. Partajul se poate realize insa si dupa obtinerea hotararii de divort.

Cum se face impartirea?
Conform  Art. 31 din Codul Familiei reprezinta bunuri proprii ale fiecarui sot:
  • bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei;
  • bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune;
  • bunurile de uz personal si cele destinate profesiunii unuia dintre soti;
  • bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de investitii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;
  • indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;
  • valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.
Impartirea bunurilor comune se va face prin intelgerea sotilor sau, daca nu se intampla acest, prin hotarare judecatoreasca pe baza dovezilor si a sustinerii punctelor de vedere ale celor doua parti. Instanta va stabili astfel cota-parte a fiecarui sot proportional cu contributia sa la dobandirea si conservarea bunurilor.
Important! In stabilirea aportului fiecarui sot la dobandirea bunurilor se va lua in considerare si munca femeii pentru cresterea copiilor si pentru ingrijirea gospodariei.
Printre probele folosite in procesul de partaj, pot fi:
  • contracte
  • facturi, chitante, documente fiscale
  • martori

2.     Legislatia aplicabila
Principalele texte de lege care reglementeaza divortul sunt Codul Civil si Codul Familiei.
Cele mai importante prevederi legate de divort se regasesc in Codul Civil, CARTEA II - Despre familie, Capitolul VII - Desfacerea casatoriei, Art. 373 si urmatoarele.

3.     Intrebari frecvente
Cat costa un divort?
In general, costurile unui divort sunt reprezentate de:
Ø  Taxa de timbru divort - 39 lei
Ø  Onorariu avocat
Daca divortul se realizeaza concomitant cu procesul de partaj, se mai includ urmatoarele costuri:
ü  Taxa timbru partaj
ü  Costuri expertize partaj
ü  Costuri de legalizari judecatoresti, notariale (daca este cazul)
In general, onorariul avocatului variaza in functie de complexitatea cazului.

Cat dureaza un divort?
In functie de complexitatea cazului dar si de tipul de divort (daca este prin acordul partilor sau nu, daca divortul se judeca odata cu partajul sau nu, s.a.),  divortul se pronunta in medie intre 2-6 luni, dar poate dura si mai mult in functie de instanta de judecata.
Daca sotii se inteleg cu privire la impartirea bunurilor, judecarea partajului concomitent cu divortul, adauga in genere doar 1-2 luni la termenul de finalizare al procesului.


4.     Concluzii
Divortul este un moment dificil in viata unui om, ce implica numeroase schimbari de proportii majore.  Deciziile care sunt luate in acest moment vor avea impact asupra restul vietii, de aceea este important sa aveti un specialist care va fie alaturi si care, pe baza experientei, sa va indrume in cadrul acestui proces, pentru ca schimbarile ce vor urma divortului sa fie in avantajul dumneavoastra.
 Asistenta unui avocat pe parcursul procesului de divort sau partaj,  este mai mult decat recomandata, acesta putand sa va ofere serviciile de specialitate necesare pentru obtinerea unei hotarari de divort si de partaj in mod corect.


Ghid practic pentru Recunoastere/eliberare diploma de licenta Universitatea Spiru Haret


1.     Notiuni

Care este nedreptatea?
Absolventiilor Universitatii Spiru Haret, promotiile 2008-2009, ai programele ID si FR neacreditate de ministrul Educatiei la momentul respectiv, doamna Ecaterina Andrnescu, nu li se recunoste examenul de licenta. In conditiile in care in care intre acesti studenti si studentii programelor la zi nu exista nici o diferenta in ceea ce priveste sustinerea examenului de licenta este total discriminatorie nerecunoasterea diplomelor obtinute.
Problema ivita imbraca doua forme, in sensul ca exista studenti care au sustinut examenul de licenta si au obtinut o diploma care sa le ateste studiile, insa nu li se recunosc aceste diplome la locurile de munca, nu li se permite continuarea studiilor si o alta categorie de studenti care au sustinut exemenul de licenta, au primit o adeverinta de studii corespunzatoare, insa li se refuza eliberarea unei diplome definitive care sa le recunoasca calitatea de persoane licentiate.

Cine sunt vinovatii?
In toata aceasta situatie, principalii vinovati sunt Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, precum si Universitatea Spiru Haret. Aceste institutii sunt vinovate in egala masura, avand in vedere ca ambele cunosteau existenta lipsei acreditarilor si autorizarilor necesare si nu au luat nicio masura pentru remedierea problemelor create studentilor. Am putea chiar sa spunem ca Ministerul este in primul rand vinovat pentru lipsa lui de diligenta in rezolvarea situatiei studentilor, acesta sesizand numai existenta problemei si apoi devenind pasiv fata de aceasta problema, desi trebuia sa ia masuripentru indreptarea situatiei si nu sa astepte o solutionare de la sine a problemei.
A spune in acest moment unui masterand care isi continua studiile de licenta la o Universitate acreditata si autorizata ca nu i se recunoaste Diploma de Licenta pe baza careia isi continua studiile este abuziv si incalca drepturile persoanei respective, , fiind vorba de drepturi castigate care nu mai pot fi anulate pentru ca Ministerul a devenit dintr-o data activ cu privire la neacreditarea si neautorizarea Universitatilor.
Ce se poate face in aceasta situatie?
In aceasta situatie absolventii carora nu li se recunosc studiile au doua optiuni:
Ø  Sa cheme in judecata Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului pentru a-l obliga sa recunoasca Diplomele de licenta eliberate sau sa elibereze Diplomele aferente examenului de Licenta.
Ø  Sa cheme in judecata Universitatea Spiru Haret pentru a o obliga sa-i despagubeasca pe studenti pentru banii cheltuiti, timpul consumat, stresul prin care au trecut in ceea ce priveste sustinerea examenelor, precum si cel datorat nerecunoasterii diplomelor si amenintarii constante a locurilor de munca pe care sunt incadrati.

2.     Legislatia aplicabila
Temeiul juridic al proceselor intentate impotriva Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si Universitatii Spiru Haret se bazeaza pe textele legii 554/2004, pe legea invatamantului nr. 1/2011 dar si pe Constitutia Romaniei, intrucat absolventilor USH le sunt incalcate drepturi fundamentale ce le sunt garantate prin Constitutie.


3.     Etape/Metode

Etapa 1 – Procedura antejudiciara
Se depune o plangere prealabila catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si catre Facultatea Universitatii Spiru Haret ale carui studii au fost absolvite.

Etapa 2- Procedura Judiciara
Dupa primirea raspunsului de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si de la facultate, sau dupa 30 de zile de cand a fost depusa plangerea si nu a fost solutionata, se intenteaza actiunea de chemare in judecata a Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului  dar si a Universitatii Spiru Haret, urmand a se stabili  termele de judecata.
Termenele de judecata sunt acordate aleatoriu de catre calculatorul Registraturii Judecatoriei la care s-a depus actiunea. Daca termenul obtinut este foarte indepartat, se poate face o cerere de preschimbare termen pentru judecarea cat mai rapida a cauzei. Intreaga procedura judiciara poate dura un an .

Etapa 3 – Obtinerea/ recunoasterea diplomei
Dupa castigarea procesului, cu hotararea castigata, se merge la Facultatea Universitatii Spiru Haret unde se face o cerere de punere in executare a sentintei obtinute. Astfel solicitantul va intra in posesia diplomei pentru care s-a judecat.
Acte necesare
In demararea procedurii, o serie de documente ar fi utile cauzei:
-          Diploma de Licenta/Adeverinta de Licenta;
-          Foaie matricola (necesara numai in cazul recunoasterii diplomei);
-          Contract de studii;
-          Chitante care atesta plata taxelor corespunzatoare anilor de studii;
-          Cereri de eliberare a diplomelor de Licenta/ de recunoastere a Diplomelor de Licenta;
-          Eventuale raspunsuri din partea Universitatii;
-          Confirmari de primire (necesare numai in cazul eliberarii diplomei);
-          Orice alte documente in legatura cu Universitatea Spriru Haret.

4.     Concluzii
O situatie inadmisibila in orice alta tara europeana, a scos la iveala nepasarea autoritatilor cu privire haosul generat chiar de ele insasi, in urma caruia  mii de romani care au de suferit prin pierderea cresterilor salariale sau chiar a locurilor de munca. Doar absolventii USH ai promotiilor 2008 si 2009 stiu  la cate umilinte au fost supusi prin numeroasele telefoane date si adrese inutile facute la facultate. Numarul mare al proceselor aflate pe rol in toata tara dar si numarul mare al hotararilor castigate de absolventii USH, doveste ca singura modalitate de a se face dreptate este prin intermediul instantei.
Este dezolant ca de 3 ani de zile, situatia a ramas neschimbata si toti ministrii care au venit la guvernare au promis lucruri ce s-au dovedit a fi neadevarate. Insa zecile de mii de absolventi aflati in aceasta situatie  nu sunt o categorie de populatie de care Ministerul Educatiei poate abuza dupa bunul plac, iar Justitia nu a intarziat sa faca dreptate si in cazul acesta.
Este important ca absolventii Universitatii Spiru Haret (USH), care vor sa li se recunoasca studiile si care nu au intentat déjà actiunea de chemare in judecat, victimele Ministerului, care si-a pus antetul pe diplome, dar si ale Universitatii, care a organizat programele de studiu, sa stie ca pot da in judecata atat Universitatea Spiru Haret cat si Ministerul Educatiei. Numai pe aceasta cale mai pot obtine eliberarea sau recunoasterea diplomei de licenta!

 

Afla mai multe despre cum iti poti obtine diploma  sau

miercuri, 18 iulie 2012

Proprietatea comună şi asociaţiile fără personalitate juridică

ART. 85 Venituri din bunuri sau drepturi care sunt deţinute în comun
 
Venitul net obţinut din exploatarea bunurilor şi drepturilor de orice fel, deţinute în comun, este considerat ca fiind obţinut de proprietari, uzufructuari sau de alţi deţinători legali, înscrişi într-un document oficial, şi se atribuie proporţional cu cotele-părţi pe care aceştia le deţin în acea proprietate sau în mod egal, în situaţia în care acestea nu se cunosc. 

    Norme metodologice

ART. 86 Reguli privind asocierile fără personalitate juridică
(1) Prevederile prezentului articol nu se aplică:
- pentru asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art.28;
- fondurilor de investiţii constituite ca asociaţii fără personalitate juridică;
- asocierilor cu o persoană juridică plătitoare de impozit pe profit, caz în care sunt aplicabile numai reglementările fiscale din titlul II;
- fondurilor de pensii administrat privat şi fondurilor de pensii facultative constituite conform prevederilor legislaţiei specifice în materie;
- asocierilor fără personalitate juridică în cazul în care membrii asociaţi realizează venituri stabilite potrivit art.49;


(2) În cadrul fiecărei asocieri fără personalitate juridică, constituită potrivit legii, asociaţii au obligaţia să încheie contracte de asociere în formă scrisă, la începerea activităţii, care să cuprindă inclusiv date referitoare la:
a) părţile contractante;
b) obiectul de activitate şi sediul asociaţiei;
c) contribuţia asociaţilor în bunuri şi drepturi;
d) cota procentuală de participare a fiecărui asociat la veniturile sau pierderile din cadrul asocierii corespunzătoare contribuţiei fiecăruia;
e) desemnarea asociatului care să răspundă pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice;
f) condiţiile de încetare a asocierii. Contribuţiile asociaţilor conform contractului de asociere nu sunt considerate venituri pentru asociaţie. Contractul de asociere se înregistrează la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia. Organul fiscal are dreptul să refuze înregistrarea contractelor, în cazul în care acestea nu cuprind datele solicitate conform prezentului alineat. Norme metodologice

 
(3) În cazul în care între membrii asociaţi există legături de rudenie până la gradul al patrulea inclusiv, părţile sunt obligate să facă dovada că participă la realizarea venitului cu bunuri sau drepturi asupra cărora au drept de proprietate. Pot fi membri asociaţi şi persoanele fizice care au dobândit capacitate de exerciţiu restrânsă. Norme metodologice

 
(4) Asocierile au obligaţia să depună la organul fiscal competent, până la data de 15 martie a anului următor, declaraţii anuale de venit, conform modelului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care vor cuprinde şi distribuţia venitului net/pierderii pe asociaţi.


(5) Venitul/pierderea anual/anuală, realizate în cadrul asocierii, se distribuie asociaţilor, proporţional cu cota procentuală de participare corespunzătoare contribuţiei, conform contractului de asociere.

 
(6) Tratamentul fiscal al venitului realizat din asociere, în alte cazuri decât asocierea cu o persoană juridică, va fi stabilit în aceeaşi manieră ca şi pentru categoria de venituri în care este încadrat.


(7) *** Abrogat.


(8) *** Abrogat. 


(9) Venitul cuvenit unei persoane fizice, dintr-o asociere cu o persoană juridică română, microîntreprindere care nu generează o persoană juridică, determinat cu respectarea regulilor stabilite în titlul IV^1, este asimilat, în vederea impunerii la nivelul persoanei fizice, venitului din activităţi independente, din care se deduc contribuţiile obligatorii în vederea obţinerii venitului net anual.



(10) Impozitul reţinut de persoana juridică în contul persoanei fizice, pentru veniturile realizate dintr-o asociere cu o persoană juridică română care nu generează o persoană juridică, reprezintă plata anticipată în contul impozitului anual pe venit. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului, determinat conform metodologiei stabilite în legislaţia privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, revine persoanei juridice române.